Ce este DVB-T2?

utok-u40fhd2-dvb-t2

Gama de televizoare UTOK include tehnologii ce asigură o imagine clară și sunet de înaltă fidelitate. Una dintre specificațiile ce se află pe fiecare model, DVB-T2, reprezintă standardul la care România se va alinia până la sfârșitul anului 2016. Însă ce este DVB-T2?

Conform dvbt.ro, DVB-T este un standard de emisie a semnalelor canalelor TV, atât în format SD (Standard Definition), cât și HD (High Definition). Standardul a fost introdus pentru prima dată în 1997 și permite transmiterea semnalului prin aer, utilizatorii având nevoie de un televizor compatibil cu aceasta tehnologie sau de un echipament separat, oferit de operatorii de cablu. Spre deosebire de semnalul analogic, DVB-T asigură o imagine fără erori sau „purici”, indiferent dacă imaginea este transmisă în format SD sau HD.

Începând cu septembrie 2009, standardul DVB-T2 a fost făcut public. Printre îmbunătățiri față de prima generație amintim o rezistență mai mare la interferențe și erori de imagine, o rată de transfer mărită (de la 24Mb/s la 40Mb/s) și codarea MPEG-4, ce permite transmiterea a mai mult de două canale HD pe același multiplex.

Pe 16 iunie 2015, UTOK a lansat o gamă de 6 televizoare echipate cu standardul DVB-T2, ce vine în întâmpinarea adoptării formatului digital de către televiziunile din România. Trecerea de la analog la digital va fi realizată progresiv, urmând ca până pe 31 decembrie 2016 România să fie o țară complet digitalizată. Televizoarele UTOK sunt disponibile în mărimi variabile, începând cu diagonala de 22″ (55cm), ideală pentru spațiile mici precum bucătăriile și dormitoarele compacte, până la 40″ (102), ideală pentru living-urile generoase. Toate modelele au prețuri atractive, cuprinse între 699 și 1399 lei. Care se potrivește casei tale?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *